Mereu aici

Cu chip de înger, trup de zeu,
Vorbeai divin. Erai al meu.
Şi te-aşteptam în felul meu,
Cum aştepta prinţul pe zmeu.

Mi-erai străin şi cunoscut
Şi bun şi rău şi priceput
Şi iscusit şi prefăcut
Şi viitor, prezent, trecut.

Cu suflet mare, vorbe mici,
Mereu prezent, mereu aici.
Scăldat în soare – melancolic,
Udat de ploaie – diabolic.

Anunțuri

Pentru suflet,

Ştiu că a suferi nu este uşor şi de aceea am ales să nu îi fac pe alţii să sufere. Ştiu că a iubi nu e atât de simplu pe cât s-ar crede.

Dovada cea mai mare de iubire este să fii lângă omul pe care susţii că-l iubeşti, în momentele cele mai grele şi în momentele în care are cea mai mare nevoie de tine. Dovada de iubire constă în sacrificiul făcut de tine pentru a fi alături de cel pe care îl iubeşti.

Dovada de iubire nu constă în acel inel, ci în declaraţia de iubire şi ăn cererea făcută cu atât curaj, care vin la pachet cu acesta. Constă în curaj, în sacrificiu, în puterea de a fi alături de celălalt oricand, oricum. Constă în dorinţa de a fi cu celălalt aşa cum este el. Iar dacă iubeţti un om nu îi ceri să se schimbe sau să te urmeze fără nici o garanţie. Trăim vremuri în care oamenii stau împreună doar pentru nevoi fiziologice şi pentru sentimente care se risipesc fără părere de rău. Trăim vremuri în care se impune condiţia supremă „Dacă mă iubeşti, mă urmezi”, dar tu, cel care mă iubesti şi imi ceri să te urmez, tu ce faci pentru mine? Tu faci ceva ca eu să te urmez? Ce act de curaj faci tu pentru mine? Întorci spatele când este mai greu şi pleci, pleci fără părere de rău şi fără regret, ieşi din scenă ca un actor secundar, uitând de rolul principal. Ba mai mut, vinzi iubirea mea pe prietenii virtuale şi iluzii fără de folos.

Ştii doar că nu aş cere mai mult decât aş putea primi şi nu aş primi mai mult decât aş şti că merit.

Scânteia

Scânteia naşte din cenuşă, când focu-abia mocneşte.
Şi inima nebună nu cere, ci trudeşte.
Primind în dar izbânda prin lacrimi şi durere,
O ia ca pe-o iertare ş-un strop de mângâiere.

O ultimă scânteie azi cere libertate,
Căci vrea prin nemurire s-ajungă la dreptate.
Să fie cunoscută că vis ea a aprins,
Celui din urmă foc, din care s-a desprins.

Dar viaţa nu oferă  timp mult de pribegire,
Căci s-a şi stins scânteia ş-ajuns la nemurire.
Cu-o ultimă dorinţă, găsind în cale uşa,
A vrut prea mult scânteia, dar renăscu cenuşa.

Doresc sa-mi fie dor!

Doresc să-mi fie dor în astă seară
Și să mă urc la cer fără de scară.
Cotind, în zbor, încet, pe după lună,
Să mă păzesc de jalnica furtună. 

Ce îmi trimit potopul de cuvinte,
Ce schingiuie, ca sufletul să-l mistuie
Și sfărâmându-l fără pic de milă,
Îmi rupe trista inimă fragilă.

Doresc să-mi fie dor în astă seară
De vechea ta imagine neclară,
Ce a distrus potopul și furtuna
Și a făcut din două inimi, una.

Și sufletul și inima le-a dezrobit,
Când razele de lună mi-au zâmbit.
Caci începând cu dor din astă seară:
Am să iubesc imaginea neclară.

Colorează-ți viața așa cum vrei!

20151002_151929.jpgDacă viața nu-ți place sau dacă nimic nu te mai face fericit, atunci e momentul să iei atitudine!

E momentul să faci ordine, curat, să lustruiești, să ștergi, să arunci și să aduci ceva inovator. Dacă nu ai ce aduce, nu e nimic; schimbă doar ordinea și ai să vezi că tot răul e spre bine și că toată strădania ta va afla rod. Schimbă poziția, schimbă nivelul, schimbă strategia și totul va căpăta o altă crustă, totul se va umple de priceperea ta; asta dacă ai de gând să faci cu adevarat ceva din viața ta. Nu te lăsa purtat de val, dar nici nu-ți crea principii prea drastice, care să te închidă în cochilia ta. Fii toar tu, fii tu protagonistul, regizorul și cel care face costumele. De măști nu e nevoie, adoptă o poziție demnă și curată, cu care să poți merge negreșit prin cioburile de sticlă ce cad năvală asupra ta. Nu te lăsa impresionat de gesturile oamenilor fără suflet și cu rea voință.
Tu ești esența, tu creezi parfumul și tu decizi cât să dai fiecăruia. Cu fiecare puf parfumul dispare, iar viața din sticluță se pierde în zare. Ai grijă cine îți poartă parfumul și de dragul cui te irosești puf cu puf și picătură cu picătură.
Deci nu uita! Coloreaza-ti viata așa cum voiești tu, în albastru sau în roșu,  în nuanțe pastelate sau în dungi, cu degrade, colorează-ți viața după cum ți-e inima. Nu te gândi prea mult, dar nici nu fă lucrurile-n grabă.  Este timp! Ia doar pensula și pictează.  Începe de unde vrei și termină ce ai început. Nu-ți place ceea ce vezi, atunci fă o schimare, dar nu uita că schimbările mari provin din inimă și din interior. Și nu uita că viața adevărată începe doar după ce l-ai (re)găsit pe „Marele Anonim”.

Copacii înghețați

                
Vă văd de la fereastra mea cam încărcați
Și firavi, și înzăpeziți de iarna grea,
Și dezgoliți şi-nfrigurați în mintea mea,
Când dârdâind de frig, vă dezbinați.       

Vă văd copaci, vă văd și vă aștept
Să mă vedeți, să-mi faceți semn, să v-aplecați  
Să mă luați în zbor, să-mi legănați
Şi-n veci să plec, la voi să mă deștept    
 
Vă văd albiți de la fereastra mea
Şi-ngândurați, și desfrunziți, și triști,    
Și goi, și înghețați cu rele veşti
Vă văd murind în fața mea.

Și amorțiți vă simt când vă ating în vise
Și dezbrăcând eroic haina grea   
Când vă topiți nimic nu mai era
Din ce ați fost muriți în vise.

In templu

                  
Profet aș fi de ți-aş găsi privirea,
Dar urme în nisip nu sunt,
M-aş face zeu, dar zeu nu sunt,
Hai spume-mi ce-i cu nemurirea.

Ți-aş scrie soare versuri dulci,
Dar dacă scriu se ard, te duci,
Pe unde oare ca să urci?
Cuvinte moarte să-mi aduci.     

Ți-aş face templu, zeu divin,
Cu scari înalte. Vai ce chin!     
Lăcată-n poartă să anin,
La tine am uitat să vin.

A nins!

A nins în sufletul uscat de soare
Şi-a plâns adânc inima mea,
Când a văzut ce-nfrigurare
Lăsata-i tu în urma ta. 

A nins în sentimente risipite
Și a-nghețat și s-a topit.
S-au scurs zăpezile gonite
De pașii tăi ce n-au venit.

Și-a nins destul peste oraș,
Să-mi scriu în el chemarea
Ți-aş cere să  îmi fii părtaș,
Ninsoarea-i alinarea!

Au nins dureri peste iertare,
Troiene risipite-n zare
Și pași mărunți spre-a ta chemare
Au fost! Dar toate-s depărtare.

A nins cu-atâta dor plecarea
Şi-a sufletului haină ștearsă
A luat-o vântul, gerul, moartea
Spre-a fi gonit și haina arsă.